anul crimelor la sibiu - bărbat tăiat în bucăți și aruncat în cibin, femeie lovită cu ranga în cap și tânără ucisă cu 19 lovituri de cuțit
foto: arhivă

Anul 2021 a adus tristețe în sânul multor familii din județul Sibiu. A fost un an pe care mulți nu îl vor uita, iar asta din cauza crimelor teribile ce s-au petrecut în oraș, dar și în localitățile din împrejurimi. În luna februarie a acestui an au avut loc trei astfel de atrocități. Mai întâi, un bărbat din Mediaș și-a omorât soția lovind-o cu o rangă în cap și tăindu-i beregata după 50 de ani de căsătorie. Apoi, o tânără care locuia în Cisnădie a fost ucisă cu sânge rece de fostul concubin, lăsând în urmă un copilaș fără mamă. La o săptămână distanță, o altă crimă a zguduit comunitatea sibiană. Un bărbat și-a omorât prietenul de pahar, l-a tranșat și a aruncat bucată cu bucată din corpul lui în râul Cibin. Nenorocirile nu s-au oprit însă aici. În luna iunie, un bărbat a fost ucis de un tânăr pe care îl ținea în gazdă în casa lui din Tiglari.

Mai multe crime au avut loc în anul 2021 în județul Sibiu. Câteva dintre ele au fost marcante și au șocat comunități întregi. În urma celor petrecute, au rămas familiile îndoliate, care și în prezent își plâng persoanele dragi.

Anul a început extrem de trist. În luna februarie au avut loc nu mai puțin de trei crime, toate înfiorătoare. În toate cazurile, agresorii au fost bărbați.

Crima de la Mediaș – Și-a lovit soția cu ranga în cap și i-a tăiat beregata

Cincizeci de ani de relație s-au încheiat într-o baltă de sânge la Mediaș. Un bărbat în vârstă de 88 de ani și-a lovit soția, în vârstă de 90 de ani, cu o rangă în cap după care i-a tăiat beregata cu un cuțit. Totul s-a întâmplat în toiul nopții, criminalul mărturisind ulterior că a fost „turbat de nervi” din cauza femeii cu care a împărțit atâția ani casa.

Din motivarea instanței reiese că în ultimul timp, între cei doi bătrâni existau certuri legate de împărțirea casei. În fața instanței bărbatul a declarat că femeia, în ultimii 20 de ani de viață, a fost bolnavă, iar el a îngrijit-o zilnic. În noaptea de 8 spre 9 februarie, bărbatul s-a trezit în jurul orei 03.00, pentru a o ajuta pe femeie să se schimbe, fiindcă era transpirată. Atunci, pe fondul unor discuții aprinse, bărbatul s-a enervat că soția era nervoasă și înjura. În acel moment, într-un acces de furie, Ioan Roșian a pus mâna pe o rangă și a lovit-o pe femeie de 3-4 ori în zona capului. Apoi a pus mâna pe un cuțit și i-a tăiat beregata, se arată în motivarea Tribunalului Sibiu. După crima comisă, bărbatul a fost reținut de oamenii legii și arestat preventiv.

MAI MULTE DETALII DESPRE CRIMA DE LA MEDIAȘ AICI

Tânără ucisă cu 19 lovituri de cuțit – Un băiețel a rămas fără mamă

Ziua Îndrăgostiților este o zi cu o mare însemnătate, în care cuplurile își dovedesc iubirea. Însă anul acesta, exact în această zi, Viorel D. și-a omorât fosta concubină. Diana a fost ucisă cu bestialitate de agresorul care a intrat peste ea în casă. Aceta a luat un cuțit și i-a aplicat 17 lovituri în zona gâtului și alte două în zona inimii. La ceva timp după ce i-a luat viața, bărbatul s-a urcat în mașină și a condus până la Deva, orașul lui natal, acolo unde, la presiunile fratelui său, a mers la poliție și și-a recunoscut fapta. anul crimelor la sibiu - bărbat tăiat în bucăți și aruncat în cibin, femeie lovită cu ranga în cap și tânără ucisă cu 19 lovituri de cuțit

Povestea a fost mult mai tulburătoare de atât. În puținul timp în care au format un cuplu, viața Dianei a fost un calvar. Acestea sunt spusele mamei tinerei, care a mărturisit detalii șocante din trecutul celor doi. Criminalul era gelos, posesiv și violent. O bătea pe Diana și nu de puține ori a urmărit-o, fiindcă voia să o controleze la fiecare pas. Atunci când ea a hotărât să se despartă, lucrurile s-au înrăutățit. Bărbatul era orbit de gelozie, așa că a montat chiar și camere de supraveghere din balconul lui care să bată către intrarea în blocul femeii, pentru a vedea când vine acasă. Mai mult, acesta o teroriza și o hărțuia prin mesaje. A încercat să pună în pericol și viețile membrilor familiei ei.


Femeia reușise să obțină mai multe ordine de protecție împotriva agresorului, însă acele simple hârtii nu i-au fost de ajutor. Într-un final, s-a ajuns la crimă. Fata a fost ucisă în apartamentul ei din Cartierul Arhitecților din Cisnădie.

CITEȘTE ȘI: Calvarul tinerei omorâtă în Arhitecților – Ucisă, bătută și desfigurată de călău – „După crimă i-a scris fiului meu că s-au împăcat”

CITEȘTE ȘI: Crima din Arhitecților – „Călăul” avea tulburări de personalitate – „Fata mea a fost ucisă prin cruzimi”

Criminalul și victima erau buni prieteni. În seara zilei de 16 februarie, aceștia s-au întâlnit la ucigaș acasă, în cartierul Reșița, unde au început să bea. Lucrurile au degenerat și, pe fondul consumului de alcool, s-au luat la ceartă. Mircea Bobeș și-a ucis atunci amicul în vârstă de 72 de ani și s-a gândit, până a doua zi, ce va face cu cadavrul. În speranța că își va ascunde urmele și nimeni nu va afla de fapta sa, individul a ciopârțit trupul bărbatului în mai multe bucăți, le-a ambalat în saci menajeri și, în noaptea următoare, i-a transportat cu bicicleta până la Cibin, acolo unde a aruncat fiecare bucățică. anul crimelor la sibiu - bărbat tăiat în bucăți și aruncat în cibin, femeie lovită cu ranga în cap și tânără ucisă cu 19 lovituri de cuțit

DETALII DIN ANCHETĂ AICI

Căutările cadavrului au început abia la câteva zile distanță, în 21 februarie, când rudele victimei au sesizat poliția că bărbatul dispăruse. Inițial, criminalul nu a vrut să-și recunoască fapta spunând că moartea sibianului a survenit în urma unui căzături direct în apele râului. După cercetări, criminalul a fost arestat preventiv. Criminalul din Sibiu riscă până la 20 de ani de pușcărie. Pentru faptele de distrugerea sau profanarea unui cadavru, pedeapsa ajunge până la trei ani de închisoare. 

Ceartă între gazdă și chiriaș – Bărbat ciopârțit găsit într-o casă din Tiglari

O altă crimă îngrozitoare a avut loc în vara anului 2021, în cartierul Țiglari din municipiul Sibiu, pe strada Lutului. În data de 17 iunie, un bărbat a fost găsit mort în propria casă de către o rudă. Acesta a fost ciopârțit de un individ în vârstă de 38 de ani pe care îl ținea în gazdă. Anchetatorii au stabilit că motivul pentru care s-au certat a fost neplata chiriei.

anul crimelor la sibiu - bărbat tăiat în bucăți și aruncat în cibin, femeie lovită cu ranga în cap și tânără ucisă cu 19 lovituri de cuțit
Casa în care s-a petrecut crima

Bărbatul de 58 de ani a fost lovit cu bestialitate de chiriaș și l-a înjunghiat animalic pe cap, trunchi, mâini și picioare. Imediat după crimă, agresorul a fugit. Oamenii legii au reușit să-i dea de urmă, găsindu-l ascuns în satul Vard din comuna Chirpăr, la aproximativ 40 de kilometri depărtare de locul faptei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică