video percheziţii la cămătari şi cultivatori de canabis din vâlcea - au participat şi poliţiştii sibieni

Un bărbat, de 63 de ani, din Râmnicu Vâlcea, şi unul de 32 de ani, din Braşov, sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal pentru şantaj şi camătă, după ce ar fi împrumutat mai multor persoane sume de bani pentru care au perceput o dobândă lunară de 10%.

Potrivit poliţiştilor braşoveni, care desfăşoară cercetări în acest caz în cadrul unui dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cei doi au început să practice cămătăria în cursul anului 2021.

Conform unui comunicat remis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, joi, poliţişti braşoveni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul colegilor din Vâlcea şi luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Argeş şi Sibiu, au efectuat, în cadrul dosarului, trei percheziţii domiciliare în judeţul Vâlcea.

În urma percheziţiilor, au fost depistate persoanele bănuite de săvârşirea faptelor, au fost descoperite înscrisuri şi echipamente informatice, precum şi mai multe mijloace materiale de probă, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în urma percheziţiilor, au fost descoperite culturi indoor de canabis şi substanţe psihoactive susceptibile a fi interzise la deţinere, urmând ca în legătură cu acestea să se efectueze cercetări.

Totodată, 11 persoane au fost conduse la audieri, nouă la IPJ Vâlcea şi două la IPJ Braşov, a precizat sursa citată.

Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a menţionat sursa citată.

YouTube video

Ultima oră

Comentariul meu