1 2 1

Tinerii Social Democrați (TSD) sibieni au fost, ieri, în satul Valchid, din comuna Hoghilag, încărcați cu daruri pentru copii: haine, încălțăminte, lenjerii de pat, pilote, jucării și rechizite.

Acțiunea de la Valchid face parte din Campania “Aducem zâmbete”, pe care TSD Sibiu o derulează constant și care vizează sprijinirea familiilor defavorizate.

  “Le mulțumim tuturor celor care, prin donațiile lor, au făcut posibilă această acțiune! Împreună, am reușit să aducem zâmbete pe fețele copiilor și acest lucru reprezintă cea mai frumoasă răsplată pentru noi”, spune Dan Luca, președintele Organizației Municipale TSD Sibiu.

“Îi felicit pe tinerii mei colegi pentru acțiunile umanitare pe care le derulează săptămânal! Mă bucur că sunt aproape de oameni și îi sprijină pe cei care au nevoie de ajutor. Asta înseamnă social-democrația: să-i ajuți pe cei aflați în nevoie! Chiar dacă par lucruri minore, aceste acțiuni au o simbolistică puternică și ne îndeamnă pe toți să fim atenți la problemele celor din jurul nostru”, a declarat deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu