exorcism
Sursă foto: Detroit Catholic

O nouă practică prinde contur în rândul creștinilor evanghelici. Aceasta poartă numele de „războiului spiritual împotriva demonilor” și promite eliberarea de afecțiuni care variază de la diferite forme de dependență la cancer. 

Doar de trei lucruri ai nevoie pentru a-l scoate pe Satana din viața ta: o găleată, un pix și chestionarul de două pagini al fratelui Mike, scrie jurnalista Elle Hardy, care a luat parte la una dintre sesiunile de vindecare ale unei parohii din Arizona, relatează Adevărul.

Hardy, care a crescut în credința catolică, se declară agnostică, dar scrie despre diversele forme ale religiei penticostale, o confesiune neoprotestantă ce pune accent pe relația directă cu Dumnezeu.

Spre deosebire de predicatorii așa-numitelor megabiserici, cu un număr mare de credincioși, fratele Mike Smith nu face afirmații extravagante sau cel puțin nu pretinde asta. El se prezintă drept pastorul unei modeste parohii numite „Hardcore Christianity”, situată în centrul orașului Phoenix, Arizona, și totuși susține că te poate elibera de demoni în 100% din cazuri, cu condiția să îi urmezi instrucțiunile întocmai.

În biroul său sunt expuse trofeele, servind totodată drept dovezi grăitoare ale rezultatelor obținute din lucrul cu oamenii care au avut curajul să-și înfrunte „infecțiile demonice”: pachete de țigări Marlboro, sticle goale de băutură, un inhalator pentru astm, certificate medicale despre o stare de sănătate bună.

Războiul spiritual împotriva demonilor interiori

Fratele Mike practică așa-numitul război spiritual împotriva demonilor, dar acesta nu se aseamănă nici pe departe ritualurilor de exorcizare din filme. Dimpotrivă, creștinii evanghelici consideră vindecarea de demoni ceva extrem de serios. De altfel aceasta este și o afacere cu venituri importante pentru bisericile care oferă astfel de servicii, un alt indiciu despre popularitatea lor în SUA. O hartă întocmită de predicatorul californian Isaiah Saldivar arată că numai în SUA operează 1.402 practicanți – o performanță impresionantă pentru un concept care a intrat în creștinismul mainstream abia în anii 1980.

Războinicii eliberării sunt motivați de credința că probleme precum boala și sărăcia sunt efectul unei maladii spirituale, și nu al unor suferințe pământești. Cu toate că vindecătorii precum fratele Mike și ajutoarele sale, de multe ori voluntari, nu au pregătire teologică, ei primesc suflete rătăcite din toată țara, promițând să-i elibereze de o varietate de demoni, de la vicii și suferințe fizice la boli cronice sau psihice grave.

Conceptul de război spiritual a fost adus în SUA de către C Peter Wagner, un teolog proeminent care a fost misionar în America Latină. Wagner este nașul mișcării penticostale neo-carismatice, care a luat naștere în anii 1980 și care susține că luptă împotriva forțelor întunecate cu ajutorul puterilor Duhului Sfânt, astfel încât pământul să devină împărăția lui Dumnezeu pe măsură ce se îndreaptă spre sfârșitul vremurilor.

Penticostalismul este răspândit în întreaga lume, atrăgând învățături din țări precum Brazilia și Nigeria, unde populațiile au o concepție pronunțat spirituală despre lume și unde se crede că binele și răul se manifestă în viața cotidiană. Această viziune câștigă teren în SUA, unde peisajul social și politic în schimbare i-a făcut pe mulți evanghelici să se simtă sufocați de lumea seculară și liberală care ia proporții în jurul lor.

Războiul spiritual poate părea o idee marginală, dar își face loc în cadrul dreptei radicale a Partidului Republican. „Cred că arată că suntem într-un adevărat război spiritual în America și puteți vedea că atacurile împotriva mea sunt o dovadă a acestui lucru”, spunea politicianul de extremă dreapta Marjorie Taylor Greene.

Fratele Mike

Fratele Mike se deosebește de ceilalți războinici spirituali prin faptul că vizează nu atât demonii infiltrați în locuri „strategice” precum instituții sau Partidul Democrat, ci spirite malefice ce sălășluiesc în sufletul și corpul unui individ.

Totuși, majoritatea celor care caută ajutor la Centrul de Eliberare din Arizona al fratelui Mike au puține puține viziuni politice comune, fiind mai degrabă uniți de convingerea că creștinismul se află în declin, ceea ce îi face cu atât mai înflăcărați în credința lor.

Profesorul de teologie de la Universitatea Concordia, André Gagné, a explicat faptul că oamenii sunt atrași de dimensiunea experiențială, în timp ce încrederea în daruri spirituale precum vindecarea le conferă credincioșilor abilități supranaturale de a răspunde nevoilor anumitor persoane. „Este vorba despre creștinism plus putere și despre exercitarea acestei puteri asupra bolii și demonilor”, spune Gagné, explicând că unii oameni nu sunt capabili să simtă beneficiile rugăciunii într-o biserică și răspund mai bine legăturilor emoționale.

Gagné remarcă faptul că de multe ori acest război spiritual este dus în afara lăcașelor de cult tradiționale, dar și faptul că profeții online s-au înmulțit. De pildă, revista Charisma, publică zilnic articole despre războiul spiritual iar soluțiile sunt de multe ori ajutor sub formă de cărți sau cursuri online.

Mike W Smith a revenit în sânul bisericii după ce fiica sa de 15 ani s-a trezit miraculos din comă în dimineața de Crăciun după un accident grav de mașină. Vindecarea ei s-a produs după ce Isus i s-a înfățișat și a întrebat-o dacă vrea să trăiască.

Fratele Mike s-a străduit cu multă conștiinciozitate să fie un credincios apropiat de biserică, dar reușea să cadă din nou pradă demonilor săi, accesele de mânie și femeile.

Schimbarea lui a survenit după ce a descoperit o carte despre războiul spiritual.

„Habar n-aveam că într-un creștin ar putea sălășui demoni”, își amintește el.

A avut apoi o experiență în timp ce se ruga și plângea în altarul unei biserici locale, în 2004: simțind cum o energie ciudată îi părăsește stomacul și pieptul s-a simțit simultan eliberat de demonii mâniei și poftei carnale care îl chinuiau de ani de zile. După care și-a dat seama că spiritele rele puteau părăsi o persoană infectată prin respirație și prin anumite practici presupunând ca un vindecător să le ceară să plece. „Ritmul din societatea noastră este la ora actuală reflectat de demonii bolilor mintale”, spune el, subliniind că America are o problemă uriașă cu persoanele fără adăpost și cu dependența.

Metodele sale i-au atras excomunicarea din parohia unei închisori și apoi a bisericii pe care o frecventa

Autointitulat milionar datorită investițiilor imobiliare, fratele Mike și-a închis centrul de consiliere unde lucra cu persoanele cu dizabilități, transformându-l într-o casă de vindecare creștină în 2005. Acesta a devenit în cele din urmă „Arizona Deliverance Center”, unde alături de Mike lucrează voluntari – ei înșiși povești de succes, aceștia sunt credincioși cu jocuri obișnuite, dar care își dedică timpul ajutorării celorlalți din convingere autentică.

Dreapta cosmică

Convingerile politice ale membrilor pot fi descrise ca fiind mai aproape de QAnon decât de MAGA (Make America Great Again). De pildă, unul dintre războinicii fratelui Mike remarca că bitcoin este un complot pentru a introduce „o monedă mondială unică”, în timp ce simultan își declara sprijinul pentru „președintele evreu” al Ucrainei. Fratele Mike evită întrebările despre opiniile sale politice, dar emisiunile sale radiofonice nu lasă loc de îndoială asupra apartenenței sale la așa-numita „dreaptă cosmică” – extremitatea alimentată de conspirații a politicii conservatoare în care sunt fuzionate lumea materială și cea spirituală.

Frica este arma numărul unu a Satanei, spune fratele Mike, explicând că, în opinia lui, sursa tuturor conflictelor este faptul că oamenii sunt speriați de lucruri pe care nu le înțeleg.

Reputația centrului a atras credincioși din toată țara, în general oameni disperați, cu o varietate de probleme pentru care nu au găsit soluție sau ajutor.

O sesiune de vindecare

„Pentru a scăpa de demoni tăi, ai nevoie de un stomac puternic și trebuie să fii pregătit să înduri zgomotele făcute de zeci de oameni care vomită, scuipă … își strigă demonii pe nume”, scrie jurnalista The Guardian Elle Hardy.

Hardy descrie sesiunea la care a participat alături de alte circa 20 de persoane.

Fiecare s-a așezat pe un scaun cu o găleată între picioare și cu un chestionar.

Ajutoarele fratelui Mike s-au așezat lângă participanți pentru a studia răspunsurile. Lista demonilor era lungă, de la probleme obișnuite ( îndoieli, afecțiuni minore) până la lucruri serioase (cancer, sărăcie, abuz).

Julie Andrews, o consilieră extrem de pasionată, indică problemele legate de pedofilie cu care se confruntă biserica catolică pentru a argumenta că exorcizarea, versiunea Romei de eliberare, rareori funcționează. Stropirea cu apă sfințită și recitarea de litanii sunt „ritualuri luate dintr-o carte”, spune ea, explicând că „eliberarea – așa cum o facem noi – este pocăință, iertare și puterea Duhului Sfânt”.

„Filozofia pe care o învățăm de la Mike este că trebuie să fii tu însuți foarte motivat”, spune Andrews, cu referire la cum funcționează lucrurile la centru și dând exemplul propriei experiențe. Ajunsă la centru din cauza unei depresii severe, își amintește că la un moment dat nu s-a mai dus. „Nimeni nu m-a sunat, nimeni nu a spus: «Mă întreb ce s-a întâmplat cu ea»”.

„În camera de purificare, o asistentă de vârsta mamei mele a simțit că eram neliniștită în legătură cu exercițiul. Dispensându-se de demonii pe care îi încercuisem pe foaie, ea s-a folosit de lumina Duhului Sfânt ca să o ghideze prin abisurile mele. «Păcat trupesc», a spus ea cu voce tare și a început să mă plesnească pe spate. O acuzație surprinzătoare, având în vedere că era prima noastră întâlnire și că eram încheiată până la gât ca o fată de cor. «Trebuie să iasă la respirație, dragă». Am căscat, am scuipat și am tușit în timp ce ea deslușea lista de fapte a unui pornograf.

Demonii pe care eram dispusă să-i mărturisesc, totuși, erau mai degrabă anoști prin comparație. Anxietatea, îndoiala de sine, frica de eșec: genul de lucruri în legătură cu care, deși eram acolo pentru a arunca un ochi sceptic asupra întregii chestii, speram în secret să primesc și eu izbăvire. Bineînțeles, tocmai împotriva acestui tip de mântuire rapidă avertizează Mike și co: trebuie să te pocăiești cu adevărat, și nu doar să te mărturisești. Trebuie să fii dispus să-ți schimbi viața”, scrie jurnalista The Guardian.

Un bărbat tânăr puternic tatuat a oferit o priveliște dramatică: împreună cu asistentul său a cerut demonilor psihozei să-l părăsească: strigătele lor au devenit o ripostă vehementă contra analgezicelor, jocurilor video, abuzurilor și bolii cronice.

Presimțind momentul eliberării mai mulți voluntari l-au încercuit: bărbatul s-a oprit din legănat și a vomitat în găleată.

Ședințe pe Zoom

Centrul organizează ședințe săptămânale pe Zoom, iar acestea sunt moderate de mâna dreaptă a fratelui Mike, un bărbat pe nume Rick Katt, investitor în imobiliare.

În timp ce cei circa 100 de participanți își scrie demonii pe chat, el navighează printre probleme cotidiene, teorii ale conspirației și inspirație biblică într-un monolog continuu împotriva forțelor răului.

„Când alerg este foarte dureros”, a scris un adolescent din Canada despre durerile de plămâni pe care le simțea. „Oh, aproape că am uitat de multă ură față de oameni, în special față de musulmani. Demoni ai rasismului”, a adăugat Connor (un pseudonim).

Cyndi a scris că suferă de „somnolență; apatie; pasivitate; lene”; Karen a spus că diavolul a pornit un război împotriva ei. Mary-Ann voia ca „diabetul ei să dispară”, iar Ryan, după nouă luni de abstinență, a luat din nou amfetamină.

„Ieși de acolo chiar acum, distrugătorul financiar, disperarea financiară și confuzia financiară!”; „Demonii masturbării – sexul cu tine însuți este sex în afara căsătoriei, îmi pare rău să ți-o spun!”, striga prompt fratele Ryan.

Consilierii spirituali

Ajutorul fratelui Ryan era fratele Joshua Owens, un discipol al lui Mike din Ohio: fost traficant de droguri, acesta l-a descoperit pe Dumnezeu în închisoare exact când se gândea să-și pună capăt zilelor. „Satana și gașca lui” erau interesați de mult timp de el, iar el se abătuse de la drumul drept după ce a ieșit din închisoare în 2013. Dar a găsit curajul de merge la Centrul de Eliberare din Arizona pentru a cere ajutor, unde s-a „vindecat complet”. Ulterior și-a înființat propria parohie, TeamJesus MostHope, al cărei slogan este „eliberarea celor captivi”.

„Inima mea era doar ură pură”, a dezvăluit Connor după câteva luni sub tutela fratelui Joshua. Adolescentul, al cărui tată a descoperit centrul și și-a încurajat familia să se supună la eliberare, era dependent de jocuri video violente și avea fantezii despre uciderea oamenilor. „De acolo a izvorât să ura mea. Dar acum, am iertare în inima mea, așa că a trebuit să-i iert și a trebuit să mă opresc din jocurile video.”

După ce o tânără i-a frânt inima, a intrat sub influența „oamenilor răi”. „Când ești rănit foarte tare de cineva, ceea ce se întâmplă este că, practic, îți gravează un semn în suflet. Trebuie să cedezi, trebuie să ierți persoana respectivă și trebuie să plângi”, a mărturisit el.

După ce fratele Joshua a început să îl consilieze în mod regulat prin telefon, Connor spune că a simțit că a fost eliberat de rău, dar nu în întregime. El recunoaște acum că impulsurile sale, care veneau dintr-o sursă de “ură pură”, erau “spirite egoiste” care au fost înfrânte prin găsirea iertării în inima sa.

„Încă mă confrunt cu spiritele de transfer, pe care le primești de la oamenii care nu sunt credincioși”, spune el, adăugând că jocurile video și muzica sunt o problemă permanentă.

Fratele Joshua crede că rădăcina problemelor lui Connor provine de la practicarea artelor marțiale (despre care spune că este o formă deosebit de vătămătoare de vrăjitorie), precum și de la traumele din copilărie. Pentru fratele Joshua, care aproape toată viața a avut parte de dezamăgire, dragostea dură și convingerea sa absolută cu privire la relele din lumea spirituală oferă un oarecare punct de ancorare. „America se duce de râpă foarte repede. Trebuie să pornim un război. Trebuie să ne punem întreaga armură a lui Dumnezeu”.

Cercetătorii au constatat că la vârful pandemiei de COVID-19 a scăzut dramatic numărul credincioșilor la slujbe și că mulți americani au căutat alinare online și n-au mai revenit în biserici.

De altfel, cei mai mulți dintre războinicii spirituali nu participă regulat la slujbe, fie pentru că au avut probleme din cauza noilor lor convingeri, fie că preferă să asculte un predicator preferat pe YouTube.

„Personal, mi se pare mai ușor prin telefon sau de la distanță. Frica sau demonii de respingere îi vor face pe oameni să se închidă, așa că se vor reține – se vor teme să se manifeste sau să vomite”, spune fratele Joshua.

„Oamenii sunt ținuți captivi de medicamente, de programări la doctor, de consiliere”, spune el, subliniind că doar prin puterea Duhului Sfânt și a lui Iisus Hristos pot oamenii să fie eliberați din “robia sănătății mintale și a altor afecțiuni”.

„Categoriile confesionale pot fi alunecoase, în special din moment ce atât de mulți credincioși sunt acum online, dar persoanele care se identifică ca fiind diferite ramuri de penticostali tind să aibă cel mai mic venit mediu dintre grupurile religioase din America …în timp ce conducerea Arizona Deliverance Center este predominant albă, congregația sa este formată în mare parte din credincioși nativi americani, afro-americani și latino-americani.

În mult prea multe cazuri, centrul predică unui grup care nu își permite să plătească asigurări de sănătate și prescripții medicale. Din acest punct de vedere, eliberarea de rău capătă o cu totul altă semnificație. Oamenii trebuie să aibă credință pentru că nu-și pot permite să nu aibă”, scrie jurnalista Elle Hardy.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu