vecinii omului de afaceri băgat în spital de hoți își iau măsuri de precauție. prietenă: „adi e un om bun, ajuta pe toată lumea” (video)

Un om de afaceri din Sibiu a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi care au venit la furat în vila lui de pe strada Moldoveanu. L-au lăsat într-o baltă de sânge, i-au amenințat fiica cu un pistol, au furat mai multe ceasuri de lux și s-au făcut nevăzuți. În timp ce oamenii legii îi caută pe atacatori, prietenii bărbatului sunt în stare de șoc în urma celor întâmplate și se roagă ca Adrian Kreiner să își revină. Vecinii, în schimb, își iau măsuri de precauție, de teama că ar putea fi și ei vizați de hoți. 

Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost prădat de hoți. Cei trei indivizi, care au intrat în curte forțând un grilaj din gard, iar mai apoi, în casă, pe geam, s-au năpustit asupra sibianului când au sesizat că au fost prinși în fapt. L-au lovit cu brutalitate până când omul a rămas lat pe podea. Ce a urmat, este de-a dreptul înfiorător. Indivizii i-au legat mâinile și picioarele, după care l-au înfășurat într-un covor, lăsându-l să zacă într-o baltă de sânge. Imediat după, au luat-o în vizor și pe fiica acestuia, în vârstă de 23 de ani, care coborâse de la etajul casei pentru a vedea ce se întâmplă. Au amenințat-o cu un pistol și au obligat-o să le arate unde sunt ținuți banii. După ce au obținut ce și-au dorit, au părăsit casa prin locul în care au intrat, și s-au făcut nevăzuți. Nu au fost depistați până în acest moment. 

Citește și: Cum s-a petrecut jaful de pe Moldoveanu. Concubina s-a ascuns în dulap și a sunat la 112

vecinii omului de afaceri băgat în spital de hoți își iau măsuri de precauție. prietenă: „adi e un om bun, ajuta pe toată lumea” (video)

Prietenii omului de afaceri, în stare de șoc: „Dacă voiau să ia ceva, trebuia să ceară, nu să-l omoare”

Apropiații omului de afaceri sunt în stare de șoc. Înspăimântați, aceștia au crezut, inițial, că bărbatul a fost omorât în bătaie de hoți. Starea lui este critică acum, fiind internat pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean. (DETALII, AICI)

„Am zbierat, am plâns, că nu se poate așa ceva, să vină să intre peste Adi, cu toate camerele, cu toate alarmele, să intre hoții și să-l omoare. Dacă voiau să ia ceva, trebuia să-i fi luat lucrurile lui și să-l fi lăsat în pace. Nu să-l bată, să-l omoare! Este în stare gravă. (…) M-au sunat fetele și mi-au zis <<a murit Adi!>>. Eu zic <<cum să moară Adi?>>. Am rămas șocată. Au intrat hoții. Cum să te omoare hoții? Dacă vor să ia niște lucruri, să vină să ceară, că le dăm! Serios că le dăm! Dar să nu ne omoare. Și acolo, pe stradă cu domnul președinte”, a spus, printre lacrimi, Lucia Mihuțescu, prietenă de familie. 


vecinii omului de afaceri băgat în spital de hoți își iau măsuri de precauție. prietenă: „adi e un om bun, ajuta pe toată lumea” (video)

Prietenii lui au doar cuvinte de laudă despre Adrian Kreiner și spun că, atunci când au avut nevoie, el a sărit în ajutorul lor. „El e un băiat foarte cuminte, foarte liniștit. Mă rog la Dumnezeu pentru că el a fost un om bun și ajuta pe toată lumea. Mă rog să se facă bine”, a spus Lucia Mihuțescu. 

VEZI ȘI: Cine este omul de afaceri din Sibiu bătut de hoți

vecinii omului de afaceri băgat în spital de hoți își iau măsuri de precauție. prietenă: „adi e un om bun, ajuta pe toată lumea” (video)

Vecinii sunt speriați. Își iau măsuri de precauție

Vecinii omului de afaceri, care locuiesc pe strada Moldoveanu, spun că au înlemnit atunci când au auzit ce s-a întâmplat. Unii dintre ei nu îl cunoșteau prea bine pe Adrian, însă spun că era un om liniștit și retras. „Am auzit azi dimineață că a fost un atac, un jaf. Ca vecin nu îl cunosc prea bine, decât ce vedeam că intră și iese în casă. Am înțeles că au intrat prin gard. Probabil că stătea bine financiar, că a atras și casa. El era un om retras. (…) Până acum cartierul a fost foarte liniștit. Niciodată nu au fost probleme. Dar poate de la sărăcie… Bănuiesc că aici nu a intrat cineva care avea nevoie de bani, că să intri în așa o casă… Oricum alarma suna foarte des, o auzeam. Să sperăm că el va fi bine și când își va reveni va știi detalii. Mi-aș dori mult să-i prindă pe hoți”, a spus un vecin. 

vecinii omului de afaceri băgat în spital de hoți își iau măsuri de precauție. prietenă: „adi e un om bun, ajuta pe toată lumea” (video)

Oamenii și-au luat deja și măsuri de precauție, fiindcă le este teamă că ar putea fi vizați și ei de hoți. „Este anormal, nu trebuia să se întâmple așa ceva. Nevasta mea s-a speriat mai tare ca mine când a auzit. Nici nu am știut că vecinul e în spital. Am auzit că l-au lovit. Mă îngrijorează și mi-am cumpărat două camere, urmează să le instalez. Am și doi câini, dar mici. (…) De 27 de ani de când stau aici, nu am mai auzit așa ceva. Eu cred că a fost vizat de mai de mult”, a spus un alt vecin. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică