fc hermannstadt a pus în vânzare biletele pentru meciul cu poli iași. prețuri de la 20 de lei

Clubul FC Hermannstadt a pus în vânzare online biletele pentru meciul din 24 noiembrie, de la ora 17.30 cu Poli Iași, contând pentru etapa a 17-a din Superligă.

Tichetele de acces se găsesc de sâmbătă pe siteul Bilete.ro. Prețul biletelor diferă în funcție de zonă, după cum urmează: 50 lei la Tribuna 1, 40 lei la Tribuna 2, 20 lei la peluză.

Biletele se vor găsi și la casele de bilete de la Stadionul Municipal Sibiu, după următorul program: miercuri, 22 noiembrie: orele 12-18; joi, 23 noiembrie: orele 12-18;  vineri, 24 noiembrie: orele 15.00 – 20.45.

Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită, dar nu au loc alocat, așa că este recomandat să stea în brațele părinților sau însoțitorului. Pentru persoanele cu dizabilități care au depus deja documentele, este suficient să reconfirme prezența la meci pe adresa de e-mail ticketing@fchermannstadt.ro .

După 16 etape, FC Hermannstadt este pe locul 5 în Superliga, cu 24 de puncte. Echipa lui Marius Măldărășanu este neînvinsă în ultimele 12 jocuri de campionat.

Reducere de 50% pentru elevi și studenți

Și la această partidă vor fi puse în vânzare bilete pentru elevi și studenți cu reducere de 50% situate la Peluza Nord a Stadionului Municipal Sibiu. Astfel, la casa de bilete vor fi disponibile bilete pentru elevi și studenți, care se vor elibera doar în baza carnetului de elev sau student vizat pe anul în curs. Adulții care însoțesc minorii pot achiziționa bilete la prețul de 20 lei lângă minorul însoțit. Biletul va fi verificat/ confruntat cu documentele în baza cărora au fost achiziționate la punctele de acces.

fc hermannstadt a pus în vânzare biletele pentru meciul cu poli iași. prețuri de la 20 de lei

 

Ultima oră

Comentariul meu