scoala selimbar 847x477 1 e1707415072848

Școala și Grădinița din Șelimbăr sunt câştigătoarele unui proiect depus de primărie, privind „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”.

Primăria comunei Șelimbăr a depus spre finanțare, pe apelul PNRR/2023/C15/MEDU/I10, proiectul  de investiții intitulat: „Reabilitare Unități de învățământ – Școala și Grădinița Șelimbăr – în vederea obținerii de către acestea a statutului de “Școală Verde”. Valoarea maximă eligibilă a investiției pentru cele două imobile este de peste  7.585.000 lei plus TVA, repartizaţi  pentru reabilitarea  celor două corpuri ale Școlii Generale Mihai Viteazu  și cea a Grădiniței cu Program Prelungit din Șelimbăr.

“Scopul pe care l-am urmărit este reducerea consumului anual de energie pentru încălzire, cu cel puțin 50 %,  înregistrat înainte de renovarea clădirii, ceea ce va conduce la o creștere cu 30 % a economiilor totale de energie”, susţine Marius Grecu, primarul Comunei Șelimbăr, într-un comunicat.

În plus, “în aceste şcoli, vor fi promovate educaţia pentru sustenabilitate – cu un curriculum adaptat – şi o paletă amplă de activităţi practice, realizate împreună cu toate comunităţile din care şcolile fac parte , declara Ministrul Educaţiei Ligia Deca, odată cu lansarea apelului PNNR.

Un alt beneficiu, pe care îl poate aduce finanțarea acestui proiect, se concretizează în integrarea în curricula școlară a unor activități extrașcolare ale unităților de învățământ, care cuprind elemente de educație ecologică, mai adaugă primarul din Şelimbăr.

Odată cu obținerea finanțării se urmărește  includerea, în documentele manageriale ale școlii și în practicile asociate, a unor măsuri care să reflecte accentul pus pe aspectul “verde” al școlii, inclusiv din perspectiva digitalizării proceselor și conținuturilor, susţine Marius Grecu.

De asemenea, atât Școala Mihai Viteazul cât și Grădinița din Șelimbăr vor avea o mai mare deschidere față de comunitate, prin dezvoltarea unor parteneriate, colaborări și cooperări cu actorii relevanți ai comunității locale, pe zona de protecție a mediului și de dezvoltare sustenabilă, se menţionează în comunicat.

Alte 8 şcoli din judeţul Sibiu  sunt câştigătoare de proiecte privind „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi.

Lista celorlalţi câştigători poate fi consultată   aici :

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu