298267l 900x0 w 6537dbdf
foto AutoMarket

Deschiderea șantierului pe segmentul lipsă din Autostrada Vestului este programată pentru luna martie. Segmentul de 9,6 km dintre Margina și Holdea, din Timiș, va intra în șantier în luna martie, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, notează portalul de știri OpiniaTimișoarei.ro

Proiectul a fost finalizat la timp de firmele omului de afaceri Dorinel Umbrarescu, iar documentația a fost transmisă la CNAIR în decembrie pentru obținerea Autorizației de Construire.

Consultantii au facut o serie de observatii pe marginea proiectului, iar antreprenorul a procedat la revizuire.

Ordinul de ministru privind scoaterea din fondul forestier a 18 hectare de padure din zona tunelurilor pentru ursi a fost emis, permițând Romsilva să finalizeze defrișările.

Antreprenorul a realizat deja o serie de defrișări și decopertări în vara anului trecut. Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul țării.

Noua bucată de autostradă va avea două tuneluri pentru urși, cu o lungime totală de 2,13 km. Odată finalizat și acest tronson, vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Timișoara până la Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Participă la discuție

3 Commentarii

Comentariu

  1. Întrebare la Radio Erevan: Când vom putea circula pe autostrada… ?
    Răspuns: Când va fi gata.