lucrările la lotul 3 al autostrăzii sibiu - făgăraș ar putea începe mai repede decât era prevăzut

Reprezentanții de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov se arată optimiști în ceea ce privește rapiditatea cu care turcii de la Makyol realizează proiectarea loturile autostrăzii A13, posibil ca anul acesta să se înceapă și lucrări pe teren.

lucrările la lotul 3 al autostrăzii sibiu - făgăraș ar putea începe mai repede decât era prevăzut

Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș va avea o lungime de circa 78 de kilometri și va fi împărțită în patru loturi. Makyol va construi integral întreaga autostradă, pentru care va primi circa 1,3 miliarde de euro. În prezent toate loturile sunt în proiectare, iar la modul în care turcii se mișcă, există șanse ca anul acest să se facă lucrări pe teren la lotul 3.

„Toate loturile au fost semnate și acum se face o cercetare arheologică pe toată lungime autostrăzii. De asemenea, toate loturile de aproape 80 de kilometri sunt în proiectare. Nu știu dacă și anul acesta o să vedem lucrări în teren, dar sunt șanse. Firma turcească se mișcă bine. Au timp ca până la anul să facă proiectul și s-ar putea să vină mai devreme ca să se apuce de structurile mai complicate. Sunt șanse mari”, a precizat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Lucrările ar trebui să fie finalizate în termen de 48 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 36 luni pentru execuție.

Autostrada va începe în zona Boița, unde va fi amenajat un nod rutier complex cu autostrada A1 Sibiu – Pitești. Apoi, va continua spre nord-est spre Avrig, Arpașu de Jos și Făgăraș. La Făgăraș, va fi amenajat un nod rutier și un drum de legătură de circa 5,6 kilometri până la DN1.

Ultima oră

Comentariul meu