Studenţii de la Teatru, din Sibiu, au obţinut premii importante la Gala Tânărului Actor HOP 2021

209

Studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu au obținut trei premii la Gala Tânărului Actor HOP 2021, desfășurată zilele trecute la Alba-Iulia, distincțiile fiind o reconfirmare a valorii școlii de teatru de la Sibiu.

„După triumful Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – Construim împreună speranța, Școala de Teatru a Universității Lucian Blaga din Sibiu reușește, prin studenta noastră masterandă, Andrada Oltean, o premieră absolută – este singura actriță care primește trei premii la Gala Tânărului Actor HOP 2021. În numele Teatrului Național Radu Stanca Sibiu, a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, o felicit pentru performanța deosebită și ne bucurăm că ea face parte deja din spectacolele TNRS, în care are prezențe notabile”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Andrada Oltean a primit Premiul publicului pentru cea mai bună actriţă și Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală – acordat de actrița Dorina Lazăr, pentru „Pentru faptă, răsplată”.

Premiul publicului pentru cea mai bună trupă de actori a fost câștigat de „Memento uMori (I.L. Condoleanţe)”, cu Cezara Creţu, Andrada Oltean, Vlad Pelin și Alis Pelle, o ingenioasă înscenare a personajelor lui Caragiale, care vin special la înmormântarea lui.

Cea de-a XXIV-a ediție a Galei Tânărului Actor HOP 2021 s-a încheiat în 4 septembrie 2021, la Alba Iulia, evenimentul fiind organizat sub egida UNITER.

Tema ediției din acest an a fost Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual,  acesta fiind al treilea an în care directorul artistic al Galei HOP a fost coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.