Un bărbat de 43 de ani din Sibiu a rămas pieton pentru următoarele 120 de zile după ce a fost prins circulând cu 218 kilometri pe oră, pe autostrada Deva-Nădlac.
„60 de metri parcurşi în fiecare secundă. 120 de zile fără condus poate fi un timp suficient pentru a face calculele, dacă perioada scurtă «câştigată» a meritat. Asta dacă nu punem la calcul cel mai important aspect… Riscul crescut de a fi implicat într-un accident rutier”, au scris reprezentanţii Poliţiei, luni, într-o postare pe Facebook, relatează adevarul.ro
Poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere, dintre care 10 pentru viteză, 3 pentru alcool, 2 pentru alte abateri şi 5 în cazul comiterii unor infracţiuni.
De asemenea, au reţinut 17 certificate de înmatriculare. Au fost constatate 9 infracţiuni, dintre care 4 de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 3 de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 1 de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 1 de uz de fals.
Duminică, de exemplu, a fost depistat, pe autostrada A2, la km 88, un bărbat în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără să aibă permis de conducere, pentru nicio categorie. La controlul documentelor, conducătorul auto a prezentat un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals. În cauză, a fost întocmit dosar penal.