măldărășanu, după egalul cu fcsb: ”am avut multe ocazii, cum îi place publicului”

Imediat după remiza de pe noua arenă din Sibiu, 2-2 cu FCSB, antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu a considerat rezultatul final ca fiind unul echitabil. 

Tehnicianul echipei sibiene, Marius Măldărășanu subliniază că FC Hermannstadt a făcut contra liderului un joc bun, pe placul publicului numeros prezent joi seara pe Municipal. A fost 2-2, un joc spectaculos, cu multe goluri, ocazii mari de ambele părți plus o eliminare.

”Să ai atâtea ocazii într-o repriză și contra unei echipe de pe primul loc, care se bate la campionat, nu poate decât să te bucure. Pe începutul reprizei a doua am primit un gol pe o greșeală la jumătatea terenului, dar mă bucur că am revenit din punct de vedere mental, pentru că putea să existe o cădere. Chiar dacă au rămas în 10 oameni, oricând, la ce calitate au cei de la FCSB, pot crea ceva. Am vrut să îl bag și pe Fonseca, dar m-am bazat mai mult pe Gabi Iancu și Petrescu, intraseră bine meciul trecut, Balaure și Neguț făcuseră efort mare. Pot spune că este un punct care se adună în clasament. Datorită primei reprize, parcă meritam mai mult, dar este un rezultat echitabil, la ce adversar am întâlnit. Am făcut încă un joc bun, cu multe ocazii, cum îi place publicului. Avem un lot mult mai bun față de sezonul trecut, echilibrat și valoric și puteam avea mai multe puncte în clasament”, a susținut Măldărășanu, la finalul partidei cu FCSB, scor 2-2.

măldărășanu, după egalul cu fcsb: ”am avut multe ocazii, cum îi place publicului”

De asemenea, tehnicianul sibienilor a dezvăluit că nu și-a mai făcut un control la inimă de când s-a retras din cariera de fotbalist profesionist.  ”M-a întrebat Vali Argăseală  dacă mi-am făcut un control la inimă și i-am zis că, de când m-am lăsat de fotbal, n-am mai făcut niciun control. Cred că e cazul să merg, după tensiunea asta, poți găsi ceva”, a mai spus Mădărășanu.

”Brânza e pe bani”

Marius Măldărășanu a vorbit și despre meciul pe care echipa sa îl va juca, duminică, în deplasare, împotriva Petrolului Ploiești, în etapa a 11-a a Superligii.  ”Sunt de acolo, de acolo mi-am început cariera ca fotbalist. Frate, frate, dar brânza e pe bani. O parte a suporterilor de la Petrolul m-au înjurat tot timpul pentru că, venind ca adversar, din postura de antrenor, i-am încurcat, dar mi-am făcut datoria. Așa mi s-a întâmplat și când am jucat ca adversar împotriva Rapidului. Ajung ca adversar al Petrolului, dar îmi doresc să câștig”, a conchis antrenorul lui FC Hermannstadt.

Ultima oră

Comentariul meu