Ciprian Faraon, președintele Organizației Municipale Forța Dreptei Sibiu, a vorbit la „Ora de Politică” despre o posibilă alianță între Forța Dreptei, USR și PMP.
Ciprian Faraon, liderul Forța Dreptei Sibiu, a spus la „Ora de Politică” că, la nivel național, se discută despre înființarea unui pol de dreapta între partidele Forța Dreptei, USR și PMP. „Sunt discuții în direcția aceasta a înființării unui pol de dreapta la nivel național. Însă, deocamdată, totul e la nivel de discuții. Nu s-a concretizat nimic, nu există o linie, o direcție asumată de niciunul dintre partide sau nici măcar împreună. Nu știm unde se va ajunge cu această idee”, a spus Faraon.
Cât despre situația de la Sibiu, aceasta va fi stabilită după alegerile europarlamentare. În cazul în care se va crea această alianță la nivel național, ea va fi aplicată și la nivel local. „La nivel local au fost niște întâlniri, să zic neoficiale, fără mandat, pur și simplu să ne cunoaștem. Nu s-a stabilit nimic, din contră. Și dacă va fi să se ajungă cumva după europarlamentare, pentru că, din punctul meu de vedere, este pur și simplu ceea ce cred eu, până la europarlamentare nu se va întâmpla nimic. Va exista în continuare discuția aceasta de pol de dreapta, dar cred că fiecare dintre cele trei partide vor fi lăsate să se descurce singure. Să vedem ce rezultate obținem fiecare la europarlamentare, după care, cu rezultatele de la europarlamentare să putem să ne punem la masa negocierilor și a construcției polului de dreapta. La nivel de Sibiu, cred că și dacă va fi o construcție, să admitem, stabilită de București de conducerea celor trei partide la nivel național, se va face pe un algoritm destul de transparent. Adică ne vom măsura, că sunt eu, că e Ruxandra, că e altcineva de la PMP, în cazul care vor avea și ei un candidat pentru Primăria Sibiului, se va face probabil un sondaj responsabil și cel care este cel mai bun, care are șansele cele mai mari, probabil că va candida”, a spus liderul Forța Dreptei Sibiu.
Întrebat dacă o va susține pe Ruxandra Cibu-Deaconu de la USR, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile locale de anul viitor, Faraon a spus că intenția lui de a candida la Primăria Sibiu rămâne fermă. „Eu sunt dispus să fac pasul ăsta în spate doar dacă există un argument serios, adică un sondaj care o dă pe Ruxandra câștigătoarea. (…) Noi nu mergem ca și construcție și promovare a unor persoane potențiale candidate pentru funcțiile de primărie și consiliu județean, ci mergem ca si când vom fi doar noi ca partid în acele alegeri”, a spus Ciprian Faraon la Ora de Politică.