astrid fodor 2

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, și-a exprimat opinia despre bugetul local din 2024 și despre proiectele viitoare. De asemenea, a explicat în ce sferă vor ajunge o mare parte din bani și ce investiții vor urma să se facă.

Pe lângă primul Aqua Park din Sibiu, Fodor a vorbit și despre Centrul de spectacole și conferințe și alte proiecte care vor fi realizate din bugetul local. „Începem să ne ocupăm serios de Centrul de spectacole și conferințe. Am făcut studiul de pre-fezabilitate și acum am finanțat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Bugetul este generos. Am acoperit cheltuielile de finanțare, am găsit sume substanțiale, din nou, pentru cultură, pentru că suntem un oraș cultural și vreau să menținem acest statut. De asemenea, pentru sport, pentru agenda medicală, pentru agenda educațională avem buget destinat. Avem foarte multe agende, toate sunt pentru beneficiul comunității noastre. Facem un studiu de fezabilitate pentru că s-au făcut propuneri de la reprezentanții partidelor pentru construcția de noi școli, în diverse zone ale Sibiului. Nu vrem să stăm la un moment dat cu clădiri neocupate pentru că investim foarte mult în această direcție”, a declarat primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Cât despre fondurile europene, primarul Sibiului a spus că o să apeleze și la cea mai mică finanțare, însă nu se bazează pe acestea, proiectele fiind unele de anvergură. „Nu sunt toate proiectele finanțabile din fonduri europene, dar dacă vine și o finanțare mică, o vom accesa. Încercăm să accesăm toate zonele de finanțare posibile, dar nu se întrevăd speranțe mari pentru aceste proiecte, dar și alte proiecte mari care nu au fost finanțate, am știut să gestionăm banul public, cât să le finanțăm. Mă gândesc la stadionul de fotbal, dacă nu am fi strâns niște bani, nu l-am fi făcut”, a mai spus Fodor.

Citește și: Bugetul Sibiului pe 2024, votat fără obiecții. Toată lumea a fost ”pentru”, iar ședința a durat nici 5 minute (foto)

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Participă la discuție

2 Commentarii

Comentariu

  1. Scapati-ne de această primăriță la alegeri dacă nu vreți să ajungem ultimul oraș reședință de județ din țară!!!!