bătaie ca în filme între două grupuri la barul angels. cinci persoane au fost răniteCel puțin 14 persoane au fost implicate într-un scandal avut loc miercuri dimineață în jurul orei 3.00 la barul Angels. Nicio persoană nu a fost internată, chiar dacă la Urgențe au ajuns mai mulți dintre scandalagi. Acum doi ani în același bar s-au tras focuri de armă.

În dimineaţa zilei de 26 ianaurie, în jurul orelor 3.00, în barul Angel din municipiul Sibiu s-a produs o altercaţie pe fondul consumului de alcool. Pe fondul consumului excesiv de alcool, între două grupuri de tineri aflaţi în local s-a produs un conflict spontan. În local, în momentul altercaţiei nu se aflau alte persoane, decât cei implicaţi în scandal. ”În urma altercaţiei 5 tineri au ajuns la Spital, cu răni uşoare. Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat persoanele implicate în altecaţie, în fapt fiind vorba despre 2 grupuri de băieţi, cu vârstele cuprinse între 22 şi 30 de ani, domiciliaţi în Sibiu. Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi, în funcţie de numărul de zile de îngrijri medicale acordate victimelor, loviri şi alte violenţe”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.

Niciun internat

”In acesta dimineata (ora 04.00), la Unitatea Primiri Urgente au ajuns patru barbati, cu varste cuprinse intre 22-31 de ani, care se pare ca au fost implicati in aceeasi altercatie. Acestia prezentau traumatisme craniene si faciale minore si multiple plagi la nivelul fetei, unul dintre acestia a refuzat examinarea medicala, iar ceilalti au primit ingrijiri medicale si nu au necesitat internare”, a explicat Raluca Turcu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. manele si alcool = multa prostie ,nu e de mirare ca numai in astfel de „bodegi” sunt scandaluri :)))