un român a realizat pentru dior o geantă celebră. a scris un proverb românesc pe mânere
Un designer din Ardeal a redesenat celebra poșetă Lady Dior. Mircea Cantor și-a pus amprenta cu motive tradiționale, dar și cu un cunoscut proberb românesc inscripționat pe mânere.
Uromân a reușit să facă o punte între tradiție și lux. Cunoscutul artist român stabilit la Paris, Mircea Cantor, și-a pus amprenta pe celebra poșetă Lady Dior, într-o ediție limitată, care va fi lansată luni. Imaginile cu superbele accesorii au făcut valuri în ultimele zile. Casa Dior l-a ales pe artist să redeseneze geanta emblematică, denumită după prințesa Diana, pentru o colecție exclusivistă. Modelul realizat de Mircea Cantor poartă numele Grădina Raiului – Jardin du Paradis – și conține motive tradiționale românești, potrivit Digi24.

Pentru a opta ediție a campaniei „Dior Lady Art”, Casa Dior a colaborat cu 12 artiști de renume la nivel mondial, invitați să creeze propria variantă a genții.
Poșeta semnată de Mircea Cantor vine în două variante: bej și negru, și este inspirată de modelele tradiționale găsite în Bihor, zona în care s-a născut bunica artistului. Sunt mai multe elemente din cultura tradițională românească ce îmbracă poșeta Dior.
Pe geantă se regăsesc împletituri din piele, care amintesc de motivul frânghiei, des întâlnit în Ardeal, în țesături, pe porțile oamenilor și folosit mult în lucrările artistului. Pe mânere se găsește o altă bucată din ADN-ul culturii românești, proverbul „fă rai din ce ai”, tradus și în engleză și franceză.
Un exemplar al poșetei clasice costă 6.000 de lei, varianta semnată de Mircea Cantor ar putea costa însă mult mai mult, mai ales că au fost create numai 100 de exemplare.

Ultima oră

Comentariul meu